Rezultate pentru eticheta "liga a doua"
FC Farul Constanța a terminat anul în afara locurilor de play-off în Liga a doua, însă nu depune armele. „Marinarii“ speră ca în etapele rămase de disputat anul viitor să își ia revanșa față de suporteri și să recupereze punctele care îi separă de asaltul final pentru revenirea pe prima scenă a fotbalului din România.
Vești proaste pentru FC Farul. „Marinarii“ vor intra în vacanța de iarnă cu o întârziere de zece zile față de restul echipelor din Liga a doua. Și asta după ce Federația Română de Fotbal a programat ultimul meci al constănțenilor la mijlocul lunii decembrie.
Învinsă în ultima etapă de campionat de Rapid București, FC Farul speră să recupereze mâine punctele pierdute și să urce din nou în clasamentul Ligii a doua. „Marinarii“ primesc la Constanța vizita celor de la CSM Reșița, formație aflată la doar trei puncte distanță în clasament.
FC Farul a ratat șansa de a urca pe podiumul Ligii a doua la fotbal. „Marinarii” au fost învinși ieri, la Clinceni, de Rapid București, cu scorul de 2-1, golul victoriei fiind înscris în finalul partidei. Înfrângerea nu i-a picat deloc bine antrenorului constănțean, care a anunțat că ia în calcul și o despărțire de Farul în pauza de iarnă.
După două săptămâni de pauză forțată, FC Farul reia în weekend confruntările din Liga a doua. „Marinarii” dispută duminică după amiază un derby de tradiție al fotbalului românesc, pe terenul celor de la Rapid București. Ianis Zicu speră să profite de forma slabă pe care o traversează „feroviarii” și să obțină cea de a patra victorie consecutivă în meciurile din Liga a doua disputate în deplasare.
Se schimbă regulile în Liga a doua. Al doilea eșalon fotbalistic al țării va prelua sistemul aplicat în Liga întâi și se va disputat în noul în două etape, sezon regular urmat apoi de play-off și play-out.
După Italia și Spania, Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au decis astăzi să suspende absolut toate competițiile din România. Fotbaliștii lui FC Farul au primit vestea în drum spre Miercurea Ciuc, acolo unde ar fi trebuit să joace mâine în etapa a 25-a a Ligii a doua, astfel că aceștia au făcut cale întoarsă spre Constanța.